Farmacistii si asistentii de farmacie sunt asteptati in perioada 11-12 martie la Pharma Forum Cluj, eveniment organizat de Pharma Business Services sub auspiciile Colegiului Farmacistilor din Romania.
“Ca in fiecare an, si editiile Pharma Forum din acest an se vor ridica la nivelul asteptarilor farmacistilor si asistentilor de farmacie. In cadrul Pharma Forum Cluj, participantii vor avea parte de un program stiintific si profesional atractiv. Farmacistii vor avea ocazia sa descopere noutati legate de medicamente si vom dezbate impreuna aspectele economice specifice segmentului farmaceutic. Cele doua directii pe care se axeaza evenimentul – stiintific si profesional, sunt foarte importante, cu atat mai mult cu cat informatiile sunt putin accesibile. Asadar, Pharma Forum va fi de un real folos pentru farmacistii clujeni, dar si pentru cei din celelalte orase viitoare gazdeâ€, a declarat Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa, Presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania.
Programul stiintific al Pharma Forum Cluj este moderat de presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa.
Printre personalitatile care au fost invitate in calitate de speakeri se numara: Farm. Speranta Iacob, Presedinte Colegiul Farmacistilor Cluj, Prof. Dr. Gianina Crisan, Decan Facultatea de Farmacie a UMF “Iuliu Hatieganu†Cluj-Napoca, Prof. dr. Doina Draganescu, Prodecan Facultatea de Farmacie a UMF “Carol Davila†Bucuresti, Farm. Rodica Aluas, Colegiul Farmacistilor Cluj, Prof. Dr. Cristina Mogosan, Sef Disciplina Farmacologie, Fiziologie, Fiziopatologie, Facultatea de Farmacie a UMF „Iuliu Hatieganu†Cluj-Napoca, Asist. Univ. Dr. Minodora Manea – UMF Cluj Napoca, Prof. Dr. Monica Hancianu, Decan Facultatea de Farmacie a U.M.F. “Gr. T. Popa†Iasi.
Pharma Forum Cluj se desfasoara la Hotel Golden Tulip – Str. Observatorului, nr. 129, manifestarea fiind creditata de Colegiul Farmacistilor din Romania cu 16 puncte EFC si in curs de acreditare de OAMGMAMR.
Pentru mai multe informatii privind agenda evenimentului si speakeri, vizitati site-ul www.pharma-business.ro.