O asistenta medicala de la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Constanta, in varsta de 42 de ani, a suferit un accident vascular-cerebral, joi dupa-amiaza, in timpul orelor de serviciu, posibil din cauza stresului si a volumului foarte mare de munca, relateaza Agerpres.
Potrivit cadrelor medicale, femeia are deficit motor si de vorbire si a fost transferata, cu un elicopter SMURD, la Spitalul Universitar din Bucuresti.
Colegii ei sustin ca accidentul vascular cerebral s-ar fi produs ca urmare a oboselii, stresului si volumului foarte mare de munca, in conditiile in care la UPU este intotdeauna aglomeratie, bolnavii fiind nevoiti sa astepte foarte mult timp pe holurile unitatii medicale, mai scrie sursa citata.